Descoperirea, publicată în revista Current Biology, este prima de acest fel după mai bine de un secol. Leopardus tilcayo trăiește în pădurile de nori din Yungas, la poalele Anzilor bolivieni, cântărește doar 1,4 kilograme și are blana maro cu pete mari, asemănătoare leopardului. Specia s-a separat de celelalte pisici tigrate acum aproximativ 1,4 milioane de ani, iar cercetătorii estimează că populația sa a scăzut cu până la 63% din Pleistocen. Un singur exemplar viu este cunoscut în prezent: un mascul pe nume Tigrino, care trăiește într-un sanctuar din Bolivia și a devenit, fără să vrea, o atracție turistică.

(Staff: Bolivia & Belgia / Știință & Natură)

O echipă internațională de cercetători, condusă de biologul Jonas Lescroart de la Universitatea din Anvers (UAntwerpen) , împreună cu Paola Nogales-Ascarrunz de la Universidad Mayor de San Andrés din Bolivia, a confirmat existența unei noi specii de felină sălbatică. Descoperirea, publicată pe 17 septembrie 2026 în revista științifică Current Biology, marchează prima descriere formală a unei specii vii de pisică sălbatică în mai bine de un secol. Ultima dată când o astfel de descoperire a avut loc a fost în 1923, când a fost descrisă pisica de iarbă uruguayană (Leopardus fasciatus).

Leopardus tilcayo: o pisică mai mică decât una de casă

Noua specie poartă numele științific Leopardus tilcayo, preluat din denumirea folosită de comunitățile locale din Bolivia de sute de ani. Tilcayo este un felin din grupul pisicilor tigrate (tiger cats), o categorie de feline mici și pătate din America Centrală și de Sud, cunoscute pentru faptul că sunt specii criptice – adică aproape imposibil de distins una de cealaltă pe baza caracteristicilor fizice.

Cifrele care o definesc sunt uimitoare:

• Lungimea corpului: aproximativ 46 de centimetri (fără coadă), ceea ce o face mai mică decât o pisică domestică obișnuită.
• Greutatea: în jur de 1,4 kilograme (aproximativ 3 livre).
• Blana: maro deschis, cu pete mari, neregulate, în formă de rozetă, asemănătoare unui leopard în miniatură. Urechile sunt rotunjite.
• Coada: mai lungă și mai stufoasă decât a altor pisici tigrate, dar fără inele complete la vârf.

O poveste de descoperire accidentală: Tigrino

Descoperirea nu a venit dintr-o expediție științifică planificată, ci dintr-o întâmplare. În 2016, un locuitor din apropierea orașului La Paz a găsit un pui de pisică pătată pe marginea unui drum. Crezând că este o pisicuță de casă pierdută, bărbatul a încercat să o crească, hrănindu-l cu tăiței, orez și ouă. Animalul nu s-a dezvoltat corespunzător și a început să manifeste comportamente clar sălbatice. Realizând că nu este o pisică domestică, bărbatul l-a dus la Sanctuarul de Faună Senda Verde din Coroico, Bolivia.

Aici, puiul – poreclit Tigrino – a atras atenția cercetătoarei Paola Nogales-Ascarrunz. Aceasta a observat imediat că animalul era extrem de mic, chiar și pentru o pisică sălbatică, și că petele sale erau mult mai mari decât cele ale altor pisici tigrate cunoscute. La acea vreme, Tigrino a fost identificat inițial ca o pisică tigrată nordică (Leopardus tigrinus). Abia după o analiză de rutină a ADN-ului , cercetătorii au descoperit că aveau în față o specie complet necunoscută științei.

Un studiu genomic de amploare

Pentru a confirma descoperirea, echipa a comparat genomul complet a 38 de pisici din genul Leopardus. Rezultatele au arătat că Leopardus tilcayo formează o linie genetică distinctă, separată de celelalte pisici tigrate cu aproximativ 1,4 milioane de ani în urmă, în timpul Pleistocenului timpuriu.

Studiul a avut și un efect secundar important: a demonstrat că ceea ce era considerat o singură specie – complexul Leopardus tigrinus – este de fapt format din cinci specii distincte. Patru dintre ele erau deja recunoscute ca specii separate, iar Leopardus tilcayo este a cincea. De asemenea, cercetătorii au identificat o nouă subspecie în Peru, numită Leopardus tigrinus antisuyo.

Un habitat fragil: pădurile de nori din Yungas

Leopardus tilcayo trăiește în pădurile de nori din Yungas, o regiune montană de pe versantul estic al Anzilor bolivieni, unde munții se întâlnesc cu bazinul amazonian. Aceste păduri sunt caracterizate prin umezeală ridicată și sunt adesea acoperite de nori, ceea ce le-a oferit statutul de „păduri de nori”. Regiunea este cunoscută pentru biodiversitatea sa extraordinară, cu specii de floră și faună care nu există nicăieri altundeva pe Pământ.

Totuși, acest habitat este extrem de vulnerabil. Pădurile din Yungas se confruntă cu presiuni tot mai mari din cauza defrișărilor, expansiunii agricole, incendiilor și mineritului. Potrivit datelor genomice, populația de Leopardus tilcayo a suferit o scădere de 63% de la tranziția dintre Pleistocen și Holocen. Deoarece specia este foarte specializată pentru condițiile specifice ale pădurilor de nori, nu poate pur și simplu să migreze dacă habitatul dispare.

Conservare: o cursă contra cronometru

În prezent, doar un singur exemplar viu al speciei este cunoscut – Tigrino, care trăiește în sanctuarul Senda Verde. Cu toate acestea, cercetătorii sunt încrezători că mai există și alte exemplare în sălbăticie. Traseele din probele fecale sugerează că specia se hrănește cu rozătoare mici, iar înregistrările cu camere-capcană indică faptul că este activă noaptea.

Leopardus tilcayo nu a fost încă evaluată de Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (IUCN). Cercetătorii au înaintat descoperirea către IUCN, care urmează să realizeze evaluări separate pentru toate cele cinci specii din complexul pisicilor tigrate. Având în vedere că habitatul său este în declin accelerat, specia ar putea fi clasificată ca vulnerabilă sau chiar periclitată.

Un ambasador al conservării

Deși este un animal sfios și ușor de stresat, Tigrino a devenit, fără voia lui, o atracție turistică. De la publicarea studiului, vizitatori din toată Bolivia și din străinătate au venit la Sanctuarul Senda Verde pentru a-l vedea. Îngrijitorii, însă, îl țin departe de ochii publicului pentru a-l proteja de stres.

Marcel Levy, co-fondatorul sanctuarului, a declarat: „Tigrino a devenit, în doar câteva zile, un ambasador al conservării. Este un animal atât de mic, dar a devenit ceva atât de important.” Descoperirea speciei a contribuit deja la creșterea conștientizării cu privire la necesitatea protejării pisicilor sălbatice și a habitatelor lor din pădurile tropicale ale Boliviei.

Concluzie

Descoperirea Leopardus tilcayo este o dovadă că lumea naturală încă ascunde secrete, chiar și în era sateliților și a hărților digitale. Dar este și un avertisment: am identificat această specie abia acum, când habitatul ei se apropie de un punct critic. Leopardus tilcayo nu este doar o curiozitate științifică, ci o specie care are nevoie urgentă de protecție. Iar povestea ei – de la un pui hrănit cu tăiței, la o descoperire care rescrie manualele de zoologie – este un memento că fiecare nouă specie descoperită este un motiv în plus să protejăm ceea ce mai rămâne din natura sălbatică a planetei.