În antichitate, grecii o numeau „Pontos Axenos” – Marea Neospitalieră – din cauza furtunilor cumplite și a triburilor sălbatice de pe țărmuri. Mai târziu, după colonizare, a devenit „Pontos Euxeinos” – Marea Primitoare. Denumirea actuală, „Marea Neagră”, provine de la turci, care asociau nordul cu întunericul, spre deosebire de sudul luminos al Mării Mediterane.

(Staff: România & Turcia / Istorie & Cultură)

Marea Neagră poartă astăzi un nume care pare să ascundă o poveste sumbră. Însă, de-a lungul mileniilor, această întindere de apă a avut mai multe denumiri, fiecare reflectând percepția și relația pe care popoarele din jur o aveau cu ea. De la greci la romani, de la bizantini la turci, fiecare civilizație a pus pecetea sa pe acest nume. Iar povestea sa este una fascinantă.

Cimerienii și sciții – primii care au numit-o

Primii locuitori cunoscuți ai acestor ținuturi, cimerienii (secolele XVI–XI î.Hr.), au numit-o „Axania”, ceea ce însemna „albastru închis” . Au urmat sciții, triburi migratoare de păstori și războinici care, în secolul al VIII-lea î.Hr., ocupau nordul Mării Negre .

Grecii: de la „Neospitalieră” la „Primitoare”

În secolul al VIII-lea î.Hr., coloniștii greci au ajuns pe țărmurile Mării Negre. Primele lor impresii au fost sumbre: furtuni cumplite, ierni aspre, ape periculoase și triburi ostile. Au numit-o „Pontos Axenos” – Marea Neospitalieră .

O altă teorie lingvistică sugerează că numele ar fi fost un calc fonetic dintr-o limbă indo-iraniană, unde cuvântul pentru „negru” (asemănător cu avesticul axšaina) se referea la direcția cardinală nordică . În reprezentarea antică a lumii, nordul era asociat cu întunericul, spre deosebire de sudul luminos .

Pe măsură ce coloniile grecești s-au înmulțit de-a lungul coastelor, iar navigația a devenit mai sigură, percepția s-a schimbat. Prin antifrază sau eufemism, grecii au transformat numele în „Pontos Euxeinos” – Marea Primitoare sau Marea Ospitalieră . Acesta a rămas numele principal al mării în antichitate, iar romanii l-au latinizat în Pontus Euxinus .

Bizantinii și genovezii: „Marea cea Mare”

În timpul Imperiului Roman de Răsărit (secolele IV–XVI), Marea Neagră a fost numită „Megali Thalassa” de către greci și „Mare Maggiore” de către genovezi . Numele reflecta dimensiunile sale impresionante și poziția sa extremă, fiind considerată cea mai mare dintre mări . În cancelaria domnilor români, denumirea de „marea cea mare” a fost preluată și a figurat ca limită extremă a posesiunilor .

Turcii: „Kara Deniz” – Marea Neagră

Numele actual a fost dat de turcii otomani. Aceștia asociau punctele cardinale cu culori: Nordul cu întunericul (negru), iar Sudul cu lumina (alb) . Deoarece Marea Neagră se afla la nord de centrul imperiului lor, au numit-o „Kara Deniz” – Marea Neagră. În schimb, Marea Mediterană, aflată la sud, a primit numele „Ak Deniz” – Marea Albă .

Cele mai vechi atestări scrise ale numelui „Marea Neagră” apar într-o cronică maghiară și în surse nordice . Pe hărțile medievale, denumirea apare sub tripla formă PONTUS EUXINUS, CARA DENGHIS, MARE NIGRUM (latină, turcă, italiană) .

Concluzie

De la „Axania” la „Marea Neagră”, fiecare nume al acestei mări spune o poveste despre popoarele care au locuit-o, fricile și speranțele lor. Ceea ce a fost cândva un spațiu al pericolului a devenit o rută comercială vitală, iar numele său actual, dat de turci, a rămas și s-a răspândit în toate limbile celor șase țări riverane: română, rusă, ucraineană, bulgară, georgiană și turcă . Este un nume care rezumă, într-un singur cuvânt, istoria unei întregi regiuni.