În timp ce Franța sărbătorește 120 de ani de la legea din 1905 care separă Biserica de Stat, în Alsacia și Moselle preoții sunt încă plătiți de guvern, iar în școli se predă religia. Aceste trei departamente, care au aparținut Germaniei între 1870 și 1918, au păstrat un statut juridic special care le face unice în Republica Franceză. Unii le consideră o comoară, alții un anacronism. Iar în 2026, dezbaterea este mai aprinsă ca niciodată.

(Staff: Franța / Istorie & Politică)

Există o parte a Franței unde legile Republicii nu se aplică în totalitate. Trei departamente – Bas-Rhin, Haut-Rhin și Moselle – funcționează după un drept local care le diferențiază de restul țării. Acest sistem juridic specific, moștenit din perioada în care teritoriul a făcut parte din Imperiul German (1871-1918), este rezultatul unei decizii luate în 1919, când Franța a preferat să mențină unele legi germane mai favorabile decât cele franceze, mai degrabă decât să le abroge complet.

Ce este mai exact dreptul local?

Dreptul local din Alsacia-Moselle este un ansamblu de legi și regulamente care au rămas în vigoare după întoarcerea regiunii în Franța, deoarece nu au fost înlocuite sau armonizate cu legislația generală. Practic, aceste trei departamente au propriul lor cod juridic, care acoperă domenii variate: de la reglementările profesionale și dreptul funciar la sistemul de sănătate și organizarea judiciară. Se estimează că dreptul local reprezintă aproximativ o douăzecime din legislația aplicabilă în Alsacia-Moselle.

Régime concordataire – privilegiul religios

Cea mai vizibilă și mai controversată particularitate este regimul concordatar, un sistem care menține relația dintre stat și biserică, exact așa cum era înainte de legea din 1905, care a separat Biserica de Stat în restul Franței.

Practic, în Alsacia și Moselle:

• Statul francez plătește în continuare salariile preoților, pastorilor și rabinilor.
• Președintele Republicii numește episcopii de Strasbourg și Metz.
• În școlile publice se predă religie (pentru cele patru culte recunoscute: catolic, protestant luteran, protestant reformat și israelit).

De ce a supraviețuit acest sistem?

Când Alsacia și Moselle au revenit Franței în 1918, după Primul Război Mondial, francezii s-au confruntat cu o dilemă: trebuiau să impună imediat legile republicane sau să mențină unele dintre legile germane care erau mai avantajoase pentru locuitori? Au ales cea de-a doua variantă. În 1924, două legi au consacrat acest compromis, menținând o parte din dreptul local în paralel cu cel francez. Constituția din 1946, care a introdus principiul laicității, nu a avut ca scop desființarea dreptului local. Dimpotrivă, în discuțiile din 1946, s-a stabilit că acest principiu nu trebuie să ducă la abrogarea dreptului local din Alsacia-Moselle. În 2011, Consiliul Constituțional a confirmat această situație, recunoscând un „principiu fundamental recunoscut de legile Republicii” care permite menținerea acestor dispoziții speciale.

Un subiect de dezbatere aprinsă

De la această particularitate, se naște o dispută care durează de aproape un secol. Pentru unii, dreptul local este o garanție a identității și a specificității regionale, o moștenire de prețuit. Pentru alții, este un anacronism care contrazice principiile fundamentale ale Republicii, în special pe cel al egalității în fața legii.

Un sondaj Ifop din 2021 a arătat că 52% dintre locuitorii din Alsacia și Moselle sunt favorabili abrogării regimului concordatar, iar la nivel național procentul ajunge la 78%.

Un viitor incert

Dezbaterea despre dreptul local s-a intensificat și în contextul reformei teritoriale. În 2026, atât Alsacia, cât și Moselle au inițiat demersuri pentru a obține un statut special în cadrul regiunii Grand Est. Proiectul de lege pentru transformarea Alsaciei într-o „colectivitate teritorială cu statut special” a fost adoptat de Adunarea Națională în aprilie 2026, iar o petiție similară a fost lansată pentru Moselle în luna mai. Rămâne de văzut dacă aceste mișcări vor duce la o consolidare a dreptului local, la o modificare a acestuia sau la o revenire la dreptul comun.