Cum tradiția teatrală a Câmpulungului-Muscel a influențat copilăria și începuturile muzicale ale lui Cristin Tomeci

Există orașe care își păstrează istoria în clădiri și monumente, iar altele care o transmit prin oamenii pe care i-au format. Câmpulung-Muscel face parte dintre acele locuri în care cultura nu a reprezentat doar o activitate artistică, ci o adevărată școală de viață.

Puțini știu că încă din anul 1846, prin inițiativa cărturarului, istoricului și dramaturgului Constantin D. Aricescu, Câmpulungul devenea unul dintre primele orașe din Principatul Valahiei care avea o activitate teatrală organizată. Într-o perioadă în care teatrul însemna educație, cultură și afirmare identitară, scena orașului avea să contribuie la dezvoltarea vieții culturale locale și să inspire generații întregi.

După Unirea Principatelor din 1859, această tradiție avea să continue și să transforme Câmpulung-Muscel într-un important centru cultural al regiunii.

Peste mai bine de un secol, într-o altă etapă a dezvoltării culturale a orașului, începea construcția Casei de Cultură ARO, instituție care avea să devină ulterior Casa de Cultură a Sindicatelor.

În perioada construirii acesteia, Felicia Tomeci făcea parte din echipa administrativă care a pus bazele funcționării noii instituții culturale, ocupând funcția de contabil. Avea să rămână unul dintre oamenii de bază ai instituției timp de mai multe decenii, continuându-și activitatea până după începutul anilor ’90, când s-a pensionat.

În aceste împrejurări, copilăria fiului său, Cristin Tomeci, s-a desfășurat aproape firesc în culisele vieții artistice, printre actori, muzicieni, decoruri, cabine și repetiții.

Ani mai târziu avea să mărturisească faptul că acea sală de spectacole a fost prima sa școală artistică.

Educația primită în familie a completat această atmosferă.

Convinsă că un copil trebuie să învețe limbi străine încă de la o vârstă fragedă, mama sa l-a înscris, la numai cinci ani, la cursuri particulare de limba franceză susținute de reputatul profesor Pâslaru, unul dintre dascălii respectați ai Câmpulungului din acea perioadă.

În același timp, bunicii au încercat să-i cultive dragostea pentru muzică, oferindu-i primul său instrument: un acordeon Weltmeister.

Numai că micul Cristin avea deja un alt vis.

În casa familiei Tomeci răsunau discurile de vinil ascultate de tatăl său. Beatles, Middle of the Road și alte formații occidentale îi deschideau poarta către un univers sonor complet diferit.

Nu acordeonul îl fascina.

Visa la chitara electrică.

Mama a înțeles foarte repede această pasiune și, în jurul vârstei de nouă ani, i-a cumpărat prima chitară electrică, un model Junior, fabricat la Reghin.

Puțin mai târziu avea să urmeze și un amplificator Vermona cu mixer integrat, echipament profesional întâlnit în acea perioadă aproape exclusiv în casele de cultură și pe scenele profesioniste.

Pentru un copil pasionat de muzică, acel echipament reprezenta mai mult decât un cadou.

Reprezenta încrederea pe care familia o avea în visul lui.

Anii au trecut, iar împreună cu prietenii și colegii săi de generație, Cristin Tomeci avea să înființeze prima sa formație rock.

Se numea ATM.

Privind astăzi în urmă, este greu să nu observăm legătura dintre teatrul înființat în anul 1846 și destinul artistic al unui copil născut peste mai bine de o sută de ani.

Poate că adevărata moștenire a unui teatru nu constă doar în spectacolele pe care le găzduiește.

Ci în oamenii pe care îi inspiră.

Iar povestea lui Cristin Tomeci demonstrează că o scenă poate influența un destin pentru întreaga viață.